Magnatul imobiliar american Donald Trump, care a promis să facă dezvăluiri scandaloase despre Barack Obama, și-a reluat, într-o înregistrare video de cinci minute, obsesiile cu privire la naționalitatea președintelui în exercițiu, relatează AFP.
Într-o înregistrare video postată pe pagina sa de Facebook și pe contul de Twitter, miliardarul promite să plătească cinci milioane de dolari unei organizații umanitare alese de Barack Obama dacă acesta acceptă să-și publice până la 31 octombrie diplomele și formularul prin care cerut eliberarea pașaportului.
„Dacă va publica aceste documente, va pune capăt întrebărilor și furiei a numeroși americani”, a explicat el.
Trump pune la îndoială periodic faptul că Obama s-a născut în Statele Unite, condiție fără de care nimeni nu poate deveni președinte, conforma Constituției americane. În mai 2011, Casa Albă a încercat să pună capăt controversei publicând actul de naștere complet al președintelui, născut în Hawaii.
Miliardarul, amator de puneri în scenă teatrale și declarații scandaloase, a promis cu câteva zile în urmă un anunț „foarte, foarte mare”, miercuri, la ora 16.00 GMT (19.00 ora României).
Publicarea acestei înregistrări video a provocat o reală avalanșă de mesaje pe Twitter care îl iau în derâdere pe „The Donald”.
Echipa de campanie a lui Barack Obama abia dacă a reacționat la această înregistrare, preferând să trimită eventualele întrebări către echipa republicanului Mitt Romney. „Dat fiind că Trump este unul dintre cei mai fervenți susținători ai săi, aceste întrebări ar trebui adresate echipei lui Romney”, a declarat purtătoarea de cuvânt a lui Barack Obama, Jen Psaki.